Daniela Iliescu, mesaj pentru Milan. Ce a transmis iubita lui Culiță Sterp

Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp, a reușit să emoționeze acum pe toată lumea. A postat pe internet mai multe poze cu micul Milan, alături de un mesaj frumos, adresat fiului ei.

Tânăra a trecut prin momente foarte grele în timpul sarcinii. Asta pentru că nu a fost sigură că iubitul ei se poate întoarce la timp de la Survivor România. Din fericire, producătorii show-lui de la Kanal D au înțeles situația. Mai mult decât atât, i-au dat și un bonus de 1.000 de euro pentru bebeluș.

Daniela Iliescu, mesaj emoționant pentru Milan

Daniela a devenit mamă pentru prima oară, iar acum se bucură de fiecare zi petrecută alături de băiețelul ei. Nu este ușor când Culiță pleacă la evenimente, dar cei doi se iubesc și își cresc cât de bine pot fiul.

„Ești sufletul pe care l-am adus pe lume și m-a făcut sa realizez cât de mult îmi doresc sa fiu sănătoasă și sa te pot creste frumos, așa cum meriți. Viața mea, de când ai venit pe lume, e o provocare continua la care oricât ar fi de greu uneori, nu vreau sa renunț niciodată. Te iubesc infinit, Milan . #5months”, este mesajul postat de Daniela Iliescu pe contul ei de Instagram.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare secundă pentru că am reușit să cunosc acest sentiment. 17.06.2021 a fost cea mai fericită zi din viața mea, pentru că am reușit să aduc pe lume o minune și pentru că am pus zâmbetul ăsta larg pe fața iubitului meu”, a mai scris Daniela pe Instagram, în vara acestui an.

Ce a transmis iubita lui Culiță Sterp

Eram fascinată cât de simplu a fost. Câte emoții am avut, cât mi-am dorit să nasc atât de repede, să fie o experiență frumoasă de care să îmi aduc aminte cu drag. A fost o experiență superbă. A fost un singur lucru negativ. După ce am născut, am eliminat un hematom și am pierdut destul d emult sânge.

A doua zi au trebuit să îmi facă o transfuzie pentru că aveam o anemie foarte mare. M-am speriat puțin când am auzit că este vorba despre o transfuzie. După, m-am simțit foarte bine. După ce am eliminat hematomul respectiv și când au vrut să mă ducă în salon, am și leșinat tot din cauza asta, dar după ce mi-au făcut transfuzia, am fost foarte bine’, a povestit Daniela Iliescu pe YouTube, după ce a devenit mamă.

Citește și:

Cine sunt parintii lui Mario Fresh, copilul adoptat de Alex Velea si Antonia

Fanii au reacționat după ce Ioana Filimon a fost eliminată de la Bravo, ai stil! Celebrities

Olimpia Melinte a dezvăluit ce face mereu Adi Nartea la filmările pentru serialul Vlad de la ProTV

Share: