Au lăsat Italia după 15 ani și s-au mutat într-un sat din Apuseni, România! Afacerea cu care Alin și Dora au dat lovitura

O familie de români a luat o decizie radicală după ce au locuit 15 ani în Italia. Este vorba despre Alin și Dora, medici de profesie, care au renunțat la viață confortabilă din Milano pentru un sat din Apuseni: Glod. Cei doi au pus bazele unei afaceri inedite, iar după ani de muncă au început să culeagă roadele.

Vloggerii de călătorie Andreia și Ion de la HaiHui în doi au prezentat povestea inedită a unor români care s-au mutat din Italia într-un sat din Alba. Chiar dacă s-au născut lângă Dunăre, cei doi s-au îndrăgostit de peisajele pitorești din Apuseni și s-au stabilit acolo.

„Alin și Dora sunt doi oameni din Brăila care după 15 ani de Italia s-au gândit să se întoarcă acasă, în România. Am vrut să facem ceva pentru noi și pentru sufletul nostru. În România se întâmplă fenomenul invers, țoață lumea pleacă afară. Ne-am trezit în Glod, în județul Alba, și în momentul în care am văzut această priveliște, ne-am îndrăgostit și am zis să facem ceva aici, chiar dacă suntem născuți la 500 de kilometri de aici”, a mărturisit Alin.

Mai mult, cei doi au lucrat într-un spital din Milano, iar în prezent administrează propria lor afacere în domeniul turismului. Au construit de la zero un complex de case tradiționale în Glod, județul Alba, într-un decor desprins din povești: Casa Glod.

„Am locuit în Italia, la Milano. Eu lucram în sala de operație, soția lucra pe secție, în spital. Făceam cu totul și cu totul altceva. Am zis: Hai să facem turism, dar un turism așa cum îl vedem noi. Baza a fost să fim oameni.

Nu am știut cum să construim casele, nu am știut multe lucruri, dar am învățat, important este să vrei. Când am început să facem treaba asta, copiii noștri erau mici și am zis: Hai să tragem un pic și să facem în așa fel încât copiii să nu stea în sistemul școlar din afară pentru că atunci cu cât stau mai mult în acel sistem, cu atât se despart mai greu drumurile, e mai grea reintegrarea în România. Și am adus copiii cu doi înainte să ne mutăm cu totul în România.

La un moment dat, cu vreo 4‑5 ani înainte să venim am zis: Ok, în momentul ăsta sunt apreciat, sunt plătit, lucrez într-o echipa foarte bună, avem ceea ce își dorește țoață lumea să aibă: o casă, o mașină, copii; dar lipsea ceva. Și am zis că e mai bine să facem ceva pentru noi la acel moment. La început făceam naveta săptămânal de la Milano la Glod. Nu a fost ușor”, a mai spus Alin.

Urmăriți mai jos vlogul postat de HaiHui în doi:

Share: