Cine a câștigat Asia Express sezonul 4 – Drumul Împăraților 2021? Ei au plecat cu premiul de 30.000 de euro de la Antena 1

S-a aflat deja cine a câștigat Asia Express sezonul 4? Dintre cele nouă echipe care au pornit pe Drumul Împăraților au mai rămas doar două care își dispută marele premiu de 30.000 de euro de la Antena 1.

Emi și Cuza se luptă cu Mihai Petre și Elwira. Eliminarea “Bublișoarelor” le-a adus multora lacrimi în ochi. Cursa a început în Turcia, iar acum cei patru finaliști sunt în Israel. Miercuri, 24 noiembrie, a fost scoasă din concurs echipa formată din Lidia Buble și sora ei, Estera.

S-a aflat cine a câștigat Asia Express sezonul 4 – Drumul Împăraților 2021

Marea finală are loc în data de 28 noiembrie, la Antena 1. Connect-R și Shift, Mihai Petre și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera Buble, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco Paglieri, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza Natanticu, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Anca Ungureanu, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug sunt cei au acceptat provocarea Asia Express.

Emoții, legătura mult mai strânsă între mine și Lidi, adrenalină, competitivitate, încredere de sine mult mai mare, ritm de viață alert (ca la armată), lume nouă, foame, cerșit cazare și transport. Așa descriu, pe scurt, experiența Asia Express, experiența pe care o consider o a doua mea copilărie, dar trăită la intensitate maximă.

Pe scurt, am spus, pentru că nu pot descrie în cuvinte restul experiențelor, pentru că le-am trăit cu și din suflet, iar, la ora asta, odată cu plecarea noastră, mă năpădesc lacrimile și marele dor de competiție, concurenți și întreaga echipă de producție și toti cei care, mie și lui Lidi, ne-au fost alături.”, a scris Lidia Buble pe contul ei de Instagram, după ce a fost difuzată eliminarea ei de la Asia Express.

Conform spuselor din mediul online, care s-au confirmat până acum pas cu pas, echipa câștigătoare în acest sezon este cea formată din Mihai Petre și soția acestuia, Elwira.

Citește și:

Salariu Mirela Vaida: 5000 de euro pe luna. Acces Direct dispare de la Antena 1. Cine ii ia locul

Dieta care a făcut minuni pentru Lavinia Pîrva. Cum a slăbit 30 de kilograme

Cine sunt parintii lui Mario Fresh, copilul adoptat de Alex Velea si Antonia

Share: