E oficial! Veste uriașă pentru milioane de români. Se întâmplă chiar săptămâna viitoare

S-a anunțat în mod oficial! Veste uriașă pentru milioane de români. Ce se întâmplă, de fapt, chiar de săptămâna viitoare?

Guvernul a decis ca ziua de luni, 29 noiembrie, să fie considerată oficial drept zi liberă pentru salariații din sectorul public. Această decizie a fost luată ținând cont de faptul că marți, 30 noiembrie și miercuri, 1 decembrie, sunt tot zile nelucrătoare, așa cum este prevăzut în Codul Muncii.

Veste uriașă pentru milioane de români. Se întâmplă chiar săptămâna viitoare

”Guvernul a stabilit ca data de 29 noiembrie 2021 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 30 noiembrie, şi miercuri, 1 decembrie, sunt zile libere nelucrătoare conform Codului Muncii.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese”, anunţă Ministerul Muncii, conform news.ro.

Însă, în cazurile în care conducătorul unei instituții sau a unei autorități publice solicită în mod justificat neaplicarea acestei decizii, atunci se poate ca unii angajați să muncească și luni, 29 noiembrie.

În documentul Guvernului se mai menționează că se vor putea face totuși operațiuni de încasări și de plăți, prin centrala Ministerului Finanțelor. De asemenea, se vor efectua fără probleme operațiunile de debitare care au fost dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei.

Unitățile administrativ-teritoriale care au scadență la data de 29 noiembrie 2021 vor fi nevoite să efectueze plata sumelor datorate înainte de această dată calendaristică. Pentru recuperarea acestei zile libere, programul instituțiilor publice va fi prelungit până la data de 31 decembrie 2021.

Citește și:

Ce înseamnă, de fapt, numele lui Nicolae Ceaușescu. Secretul pe care dictatorul l-a dus în mormânt

Lovitură pentru milioane de români! Cei care au centrale termice de apartament și sobe pe lemne, vizați de autorități

Țeapă pe OLX. Un tânăr din Roman a vrut să vândă un telefon pe internet, dar a rămas fără bani

Share: