Simona Gherghe, gest emoționant pentru refugiații din Ucraina: ‘Suntem inimi lângă inimi!’

Simona Gherghe a fost extrem de impresionată de drama refugiaților din Ucraina. La fel ca mulți alți români, a fost cuprinsă de panică și de tristețe în ultimele zile, dar acum a decis să ajute așa cum poate pentru ca persoanele aflate în nevoie să primească sprijinul necesar.

Îndrăgita prezentatoare de televiziune și-a luat copiii și a cumpărat mai multe produse extrem de utile în aceste clipe pentru refugiații din Ucraina. Conflictul din țara vecină a alungat mii de locuitori care au trecut granița pentru a scăpat cu viață din război.

Simona Gherghe, gest emoționant pentru refugiații din Ucraina

Marea majoritate au apucat să își ia doar câteva lucruri și să fugă unde au văzut cu ochii. Voluntarii români s-au organizat cât au putut de bine, dar este nevoie constantă de produse neperisabile, medicamente sau produse de îngrijire personală.

„Nu sunt om, de patru zile… Am plans mult, citind povestile familiilor din Ucraina, privind imaginile disperarii, lacrimile mamelor cu prunci in brate, femei nevoite lase totul si sa fuga. Dar m-am adunat, mi-am sters lacrimile si mi-am spus ca trebuie sa ajutam. Cum si cat putem. Mai mult decat cu inimoare si imbratisari virtuale. Am mers azi la cumparaturi.

Stiam ca e nevoie de scutece, servetele umede, paturi, dezinfectante, masti, conserve, biscuiti sau medicamente de urgenta (eu am luat o sacosa de antitermice). Am ales sa le donam la centrul de colectare din Corbeanca, unde locuim. Le-am lasat acolo si, credeti-ma, sunt impresionata de numarul mare de oameni care au iesit, azi, din case si au ales sa ajute!

S-au strans, deja, o multime de pachete, la noi in Corbeanca, au ajuns si primii refugiati. Se fac peste tot colecte, inclusiv la gradinita copiilor sau in parohii. Unii au ales sa gazduiasca refugiati si gestul lor mi se pare minunat! In toata nebunia ultimelor zile, singurul lucru care ne salveaza e umanitatea! Suntem inimi langa inimi!”, este mesajul postat de Simona Gherghe pe contul ei de Instagram.

Andreea Marin, apel public pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina

Și alte vedete din țara noastră au început să dea o mână de ajutor celor afectați de războiul din țara vecină, printre care se numără și Andreea Marin. Vedeta a recunoscut că s-a cutremurat atunci când Violeta a întrebat-o dacă și ele trebuie să își părăsească locuința de teamă că acest conflict militar s-ar putea extinde și în România.

“Viața a milioane de copii din Ucraina este în pericol, dar și a celor care pleacă din țara lor, lăsând tot ce au trăit până acum în urmă. Pleacă înspăimântați, neștiind unde vor ajunge, ce mai înseamnă cuvintele “viitor” și “speranță”. Nu sunt cuprinși de teamă de ieri, ci coșmarul și-a făcut loc în inima și în mintea lor de multă vreme, se așteptau la răul ce nu putea fi definit decât prin îngrijorarea de fiecare zi a părinților lor.

Niciodată nu mi-am închipuit că voi vorbi cu copilul meu despre un război atât de aproape de noi. Că voi fi întrebată dacă va trebui să plecăm de acasă. Credeam că nu există mai dureros și mai greu, decât ceea ce am întâlnit în Africa cea săracă, fără medicamente care salvează vieți, fără curent electric și apă potabilă. Sau decât ce am simțit intrând în ruinele caselor distruse de tsunami în Asia. Dar copii dezrădăcinați de război nu, nu mă gândisem că voi întâlni în această viață… Și mame, ca și mine, cu lacrimi în ochi și suflete îngenuncheate de teamă”, este mesajul postat de Andreea Marin, pe rețelele de socializare.

Citește și:

Dezvăluiri șocante! Cum a evadat un român din Kiev. Cristian Dascălu, imagini incredibile din Ucraina

Cine este Olena, soția lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Au împreună doi copii

Amanta secretă a lui Vladimir Putin. Alina Kabaeva a rupt acum tăcerea, la doi ani după ce a dispărut

Share: