Vlad Gherman, pe masa de operație. Cum se simte acum actorul din serialul Adela

Vlad Gherman a ajuns pe masa de operație. Chiar actorul din serialul Adela le-a dezvăluit fanilor săi acum tot ce s-a întâmplat, în secret, chiar înainte de Crăciun.

După perioada inițială de tratament, a venit, în sfârșitul, momentul operației pentru transplant de păr. Așa cum ne-a obișnuit, Vlad a dezvăluit toate detaliile despre această etapă prin care a trecut.

Vlad Gherman, pe masa de operație. Cum se simte acum

Deși puțină lume conștientizează acest lucru, o astfel de intervenție chirurgicală nu este deloc una ușoară. Actorul din Adela a stat pe masa de operație în total 10 ore, dar medicii i-au dezvăluit că sunt pacienți care pot sta chiar mai mult de atât.

În plus, timp de mai multe zile după intervenție, trebuie să dormi doar cu fața spre tavan și să iei medicamentele recomandate de medici, evitând complet contactul cu zona în care s-a făcut transplantul.

“A fost o decizie grea, până să ajung la concluzia că trebuie să fac pasul ăsta. Nu e vorba de frică. Pentru că e o chestie genetică am zis că o să o îmbrățișez așa cum vine, toată lumea a chelit din familie.

La insistențele tatălui meu, disperat să nu ajung ca el, având în vedere și faptul că mi-am ales meseria pe care mi-am ales-o, m-am gândit că merită să încerc să fac acest pas”, a dezvăluit Vlad Gherman, în vlogul său pe Youtube.

Anul trecut s-a terminat cu bine pentru Vlad Gherman, iar acum toate îi merg strună atât pe plan profesional, cât și personal.

Cu toate că nu a recunoscut încă în mod oficial relația cu Oana Moșneagu, colega lui din serialul Adela, toate semnele par să indice că acest zvon este adevărat.

Citește și:

Iubita lui Rikito Watanabe, prima apariție publică. Cine este bruneta care i-a furat inima fostului concurent Chefi la Cuțite

Un afacerist a rupt tăcerea: ‘O știu pe Andra înainte de Măruță’. Ce făcea cântăreața când era necunoscută

Când a început, de fapt, relația dintre Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc. Anamaria Prodan, dezvăluirile care zguduie showbiz-ul!

Share: