De ce a renunțat Iuliana Tudor la cariera de avocat. Cum a ajuns, de fapt, în televiziune
Puțină lume știe că Iuliana Tudor a urmat, de fapt, cursurile Facultății de Drept. Tatăl vedetei și-a dorit enorm să o vadă avocat, dar acest vis nu i s-a mai îndeplinit. Care au fost motivele pentru care a renunțat la o carieră bănoasă?
A vrut să urmeze drumul dorit de tatăl ei, dar și-a dat seama după câțiva ani că nu aceasta este calea ei. Însă, Iuliana nu a pornit apoi nici în direcția visată în copilărie, când își dorea să devină cântăreață, ci a ajuns una dintre cele mai longevive prezentatoare de televiziune de la noi.
De ce a renunțat Iuliana Tudor la cariera de avocat?
Cu toate că a studiat timp de patru ani Dreptul, în momentul în care a început să facă practică, a realizat că nu ar putea să meargă mai departe și să devină avocat. În podcastul lui Damian Drăghici, prezentatoarea a făcut o dezvăluire de suflet.
„Tatăl meu a dorit asta. Cred că a fost percepția tinerei care se vedea în roba aceea. Mi se părea foarte interesant. Odată ce am intrat la Drept, am văzut ce trebuie să fac. Am avut orele de practică, m-am dus să asist în avocatură, am fost foarte dezamăgită. Avocatul trebuie să interpreteze litera legii ca să câștige clientul lui și să își ia banii. Mi s-a părut groaznic!
Păi cum dorm eu știind, în conștiința mea, că omul ăla e vinovat? Dar eu trebuie să-l scot nevinovat. Iar eu trebuie să știu cum să păcălesc. Mi-am dat seama că sunt pe un drum greșit. Și i-am spus asta tatălui meu, care și-a dorit foarte mult să merg pe drumul ăsta. Și în anul patru a venit televiziunea și am scăpat”, a dezvăluit Iuliana Tudor.
Cum a ajuns, de fapt, în televiziune?
După patru ani de Drept, a luat contact cu televiziunea, iar acea decizie i-a schimbat viața total. Așa a realizat că acesta este, cu adevărat, drumul ei în viață.
„Deja începusem lucrul pentru Magistratură. A venit televiziunea și când m-am întâlnit cu domnul Țopescu m-a lovit în plin, m-am simțit bine. Am zis: ‘WOW, ce e aici?’. Am intrat în direct. Am avut o săptămână la dispoziție după concurs, atât. Și m-au băgat în direct. Vă dați seama, că nu a fost cum trebuie. Dar ce a fost în mine a fost bucurie, eu m-am bucurat.
Zic: ‘O să mă dea afară după două săptămâni’. Dar uite că au trecut 22 de ani. Cred că dacă nu aș fi renunțat la tot, nu îmi ieșea așa. Am renunțat la prieteni, la timpul cu soțul meu, la timpul cu părinții mei. Am renunțat la mine, nu mâncam, nu dormeam, fumam, beam cafea și cola. Dormeam în televiziune, doar ca să fim la timp cu toate. A fost travaliul necesar pentru cea care sunt astăzi”, a mai mărturisit Iuliana Tudor, în podcastul lui Damian Drăghici.
Citește și:
Cum arata si cu ce se ocupa, de fapt, Monica, sotia lui Dan Capatos
Schimb de replici între Daliana Răducan și fiica lui Răzvan Simion. Ce i-a putut spune Ianca
