Dacă mergi des la toaletă noaptea, poți suferi de o formă de cancer

Dacă mergi des la toaletă noaptea, atunci ar trebui să fii mai atent. Acest obicei nocturn poate fi semnul unei forme agresive de cancer, avertizează specialiștii.

Apare din senin această nevoie și mergi tot mai des la baie pe timpul nopții? S-ar putea să suferi de cancer de prostată. Nocturia este o afecțiune care te forțează să te trezești și să urinezi, conform Cleveland Clinic.

Dacă mergi des la toaletă noaptea, poți suferi de cancer de prostată

Varianta severă a acestei afecțiuni a fost descoperită în 25 la sută dintre cazurile de cancer de prostată. Este un efect secundar al tratamentelor cu radiații, arată studiile.

Această condiție medicală mai poate apărea și din cauza unei tumori care crește în dimensiune și care apasă pe uretră, conform The Mirror.

“Cancerul de prostată nu are alte simptome până când tumora este suficient de mare încât să apese pe ‘tubul’ prin care urina circulă de la vezică până în exteriorul organismului. Unul dintre aceste simptome este nevoia de a face pipi mult mai des, mai ales pe timpul nopții”, afirmă medicii.

Pentru că nocturnia apare în stadiile finale ale cancerului de prostată, atunci este neapărat necesar să se înceapă de urgență tratamentele.

Conform studiilor realizate de specialiști din Marea Britanie, dacă ai cel puțin 50 de ani, ai persoane în familie care au suferit de această formă de cancer sau dacă ești o persoană de culoare, atunci trebuie neapărat să mergi la un control de specialitate.

Citește și:

Defrișările din Amazonul brazilian a crescut la cel mai mare nivel din ultimii 15 ani

O femeie a fost umilită de un angajat într-un supermarket, după ce a intrat în magazin cu un pisoi

Meghan Markle a dezvăluit că nu cumpără niciodată nimic fără un cod promoțional de reducere

Jeff Bezos și iubita lui, Lauren Sanchez, au cheltuit 78 de milioane de dolari pe o proprietate din Maui

Share: