Cine este, de fapt, Radu Itu de la Survivor România 2022. Concurentul din echipa Faimoșilor are o meserie neobișnuită
Multă lume s-a întrebat cine este Radu Itu de la Surviror România 2022. Se pare că noul concurent din echipa Faimoșilor are o meserie neobișnuită.
Nu este pentru prima dată când Radu participă la o competiție televizată. În anul 2018 a fost unul dintre concurenții Ninja Warrior, iar anul acesta a apărut la Splash! Vedete la apă.
Cine este, de fapt, Radu Itu de la Survivor România 2022
Noul Faimos a dezvăluit că s-a pregătit intens pentru concurs. Mai mult decât atât, a început să mănânce o singură masă zilnic, pentru a se acomoda din timp cu foamea.
„Am slăbit șapte, opt kilograme, mănânc o dată pe zi, să mă obișnuiesc cu foamea. Nu știu dacă am făcut bine, dar m-am pregătit de foame’, a declarat Radu Itu la ProTV.
Are doar 29 de ani, dar cariera lui este deja una impresionantă. Și-a încercat norocul în mai multe domenii, apoi și-a creat propria lui afacere. În trecut a lucrat ca model și ca antrenor de fitness. Acum și-a transformat pasiunea pentru pălării într-un business de succes, informează Viva.
Avea o viață obișnuită până când a ajuns în Bali. A cunoscut un meșter pălărier bătrân, iar discuțiile cu acesta i-au dat curajul necesar să pună în practică ideile de afaceri.
„Aveam o pasiune pentru pălării și înainte. Mi-am spus că de ce să nu le fac eu dacă tot am învățat chestia asta. Povestea pasiunii mele începe în felul următor. Am fost în Bali, am stat o perioadă de timp acolo. Eu am mers acolo să mă relaxez, să mă simt bine, să fac surf.
M-am tot plimbat, am explorat insula și am dat de un meșter acolo. Avea în jur de 75-80 de ani și s-a uitat la mine și mi-a zis: ‘Dacă tu crezi că îți place chestia asta, apucă-te să faci pălării. Du-te la tine în țară și apucă-te de acest business că o să reușești’’, a declarat Radu Itu de la Survivor România, în emisiunea Vorbește Lumea.
Citește și:
