Vlad Gherman și Oana Moșneagu, probleme în vacanță! Ce au pățit cei doi în Zanzibar

Vlad Gherman și Oana Moșneagu au avut parte de probleme în vacanța din Zanzibar! Abia acum actorul din serialul Adela a postat primul vlog cu imagini de atunci. Asta pentru că în timpul acelui concediu încă nu confirmase oficial noua lui relație.

Strângători și muncitori, cei doi îndrăgostiți s-au bucurat de răsfăț la soare în Zanzibar. O destinație preferată de multe vedete, le-a oferit o experiență de neuitat. Așa cum s-a putut vedea și în vlogul postat de Vlad, și soții Fodor au ales la acel moment fix aceeași destinație, alături de fetița lor.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu, probleme în vacanță!

Cei doi iubiți au plecat alături de un grup de prieteni și au fost foarte activi, bucurându-se de toate beneficiile oferite de locul splendid în care și-au petrecut concediul. La acel moment, pozele lor de pe Instagram i-au făcut pe fanii lor să se întrebe dacă formează un cuplu. Dar au negat informația.

Abia ulterior au recunoscut că se iubesc. Așa că acum Vlad Gherman a decis să facă publice și filmările din Zanzibar. Așa s-a aflat însă că au fost și probleme în Paradis.

Chiar dacă i s-a spus în mod repetat să stea și la umbră, actorul din serialul Adela a refuzat să asculte acest sfat. Drept urmare, a reușit să se ardă destul de serios din cauza soarelui foarte puternic.

Nu a mai avut de ales și s-a tratat cu un leac băbesc local. Mai precis, un fel de iaurt extrem de urât mirositor. Iubită grijulie, Oana Moșneagu a avut grijă ca partenerul ei să își revină.

„Aia e, n-am fost cuminte, m-am ars și acum mă tratez cu iaurt împuțit”, a recunoscut cu umor actorul, în clipul de pe Youtube.

Nici în continuare nu a fost prea cuminte! Atunci când și-a însoțit iubita și prietenii într-o excursie, după ce și-a ars pielea, a refuzat să cumpere o cremă sau un tratament de la o farmacie întâlnită în drum.

Cum a început, de fapt, relația lor

Au jucat împreună în Fructul Oprit, dar nu s-a înfiripat atunci nici măcar o relație de prietenie între ei. Ulterior, când au început filmările pentru srialul Adela, atât ei, cât și Alecsandru Dunaev și Mara Oprea au trecut simultan printr-o despărțire dureroasă. Așa a apărut o prietenie extrem de strânsă între cei patru, care s-a transformat ulterior într-o frumoasă poveste de iubire pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu.

“Pur și simplu a existat o perioadă de tatonări între noi. Faptul că ne-am apropiat super mult eu cu Oana, Mara și Dunaev fix când toți trecuserăm printr-o despărțire, am început să ieșim foarte mult anul trecut… Între mine și Oana a existat mereu o atracție, dar niciodată nu a fost ceva concret. De ziua ei, eram plecați la munte, iar ea și-a rupt mâna.

Am dus-o la spital, am stat cu ea o perioadă. De acolo a cam început relația. Mergeam la ea destul de des, o ajutam, m-am mutat atunci la ea ca să o ajut. Veneam pe set, chiar dacă nu aveam filmare, iar la pauza de masă îi tăiam eu mâncarea. Noi atunci nu anunțaserăm nimic. În plus, nici noi nu știam cum să etichetăm relația asta.

Adică da, simțeam oarecum că începem să fie un soi de iubire, doar că nu voiam să spunem nimic, să lăsăm timpul să treacă. Hai să încercăm, să vedem unde duce. A ieșit bine”, a dezvăluit Vlad Gherman, la Happy Channel.

Citește și:

Alecsandru Dunaev și Mara Oprea, surpriză pentru Vlad Gherman! Ce i-au făcut chiar de ziua lui de naștere

Cum arată Oana Moșneagu nemachiată. Poza cu iubita lui Vlad Gherman i-a impresionat pe fani

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, prima fotografie împreună după ce au format oficial un cuplu. Cum a reacționat fosta ‘soacră’ a actorului

Share: