Kristen Stewart s-a logodit cu iubita ei, Dylan Meyer

Kristen Stewart a anunțat oficial că s-a logodit cu partenera ei de viață, Dylan Meyer. Cererea în căsătorie a avut loc după doar doi ani de relație, iar cea care a făcut propunerea a fost Meyer.

În emisiunea Howard Stern Show, actrița a dezvăluit mai multe detalii despre ziua cea mare. Se pare că Stewart așteaptă cu nerăbdare să se căsătorească.

Kristen Stewart s-a logodit cu iubita ei, Dylan Meyer

„Ne căsătorim, chiar o să facem asta. Mi-am dorit mereu să fiu eu cea care este cerută în căsătorie și i-am tot povestit cum mi-aș dori să se întâmple. Totul a fost perfect, o să ne căsătorim, se întâmplă”, a dezvăluit cu entuziasm Kristen.

Veștile despre logodnă vin la fix doi ani de când actrița din Spencer anunța că abia așteaptă să își ceară iubita scenaristă în căsătorie, după doar trei luni de relație.

„Vreau să fiu cumva rezonabilă în privința asta, dar cred că lucrurile bune se întâmplă repede. Am câteva planuri cool pentru momentul în care o voi cere în căsătorie. Sunt foarte impulsivă. Nu știu când o să fie”, recunoștea atunci Kristen Stewart.

Cu toate că s-a răzgândit în privința dorinței de a fi ea care o cere în căsătorie pe Dylan Meyer, actrița susține totuși chiar și acum că a fost totalmente îndrăgostită de partenera ei încă de la început și că a știut că relația lor va ajunge aici.

Cele două s-au cunoscut în urmă cu opt ani, dar s-au reîntâlnit la petrecerea unui prieten comun, în anul 2019, conform celor de la Page Six.

Citește și:

Chrissy Teigen dezvăluie de ce ea și John Legend nu sunt invitați la multe nunți

Matthew Perry va scrie o carte despre serialul Friends și despre dependența lui

Fanii sunt revoltați pentru că Zendaya apare doar șapte minute în Dune

Share: