Doliu din nou în România! S-a stins încă o mare valoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Doliu din nou în România! Din păcate pentru lumea artistică, acum s-a stins încă o mare valoare. Cel care a făcut anunțul dureros pe rețelele de socializare este chiar Florin Vasilică.
Fiul regretatului artist de muzică populară Liviu Vasilică a dezvăluit că Stelian Stoica, cunoscut de apropiați drept Stelu, coordonatorul și dirijorul Ansamblului Jidvei România, a încetat din viață.
Doliu din nou în România! S-a stins încă o mare valoare
Se pare că pe Florin îl lega o prietenie specială de Stelian Stoica. Acesta din urmă, alături de Marioara Murărescu, a fost unul dintre cei care i-au întins o mână de ajutor atunci când fiul lui Liviu Vasilică avea cea mai mare nevoie.
„O veste tristă… Coordonatorul și dirijorul Ansamblului Jidvei România – Stelian Stoica (Stelu) – a încetat din viață. Am activat timp de 2 ani la Ansamblul Artistic Jidvei România din Sibiu ca solist vocal și operator calculator.
Dl. Stelu împreună cu doamna Marioara Murărescu au fost primele persoane care m-au ajutat să reînființez Grupul Teleormanul și m-au susținut direct și necondiționat, sprijinindu-mă să trec peste necazurile și nenorocirile pe care mi le pricinuiau cei de la Ansamblul Burnasul din Alexandria. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa!”, este mesajul postat de Florin Vasilică, pe contul lui de Facebook.

Doliu din nou în România! Este încă o pierdere mare pentru lumea muzicii populare din România. Recent, s-a stins din viață Petrică Mîțu Stoian, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți din țara noastră.
Din păcate însă, în cazul acestuia, averea lăsată în urmă a devenit mărul discordiei după ce artistul a murit. Rudele acestuia au început să se certe cu prietenii lui, iar apele nu par să se liniștească prea curând.
Doliu din nou în România! Citește și:
Doliu în familia lui Florin Dumitrescu! Soția juratului Chefi la Cuțite, distrusă de durere
Cum arăta tatăl lui Tavi Clonda. Soțul Gabrielei Cristea, distrus de durere
Cine este, de fapt, Părintele Cristian, preotul care este alături de familia Măruță?
