Alexandra Stan a oferit detalii despre orientarea ei amoroasă în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai
Alexandra Stan a vorbit întotdeauna cu sinceritate despre viața ei. Pe plan muzical, artista a avut parte de mult succes. La momentul apariției, piesa “Mr. Saxobeat” a cucerit topurile internaționale. Deși este celebră, Alexandra este o persoană asumată care vorbește deschis despre evenimentele din viața ei. Recent, a oferit detalii despre orientarea ei, în cadrul unei emisiuni.
Cântăreața a participat la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, care este difuzată pe Kanal D. Vedeta în vârstă de 31 de ani a vorbit foarte sincer și deschis despre viața ei amoroasă. Ea a spus: “Eu iubesc și bărbații și femeile. Acest lucru vine din capacitatea mea mare de iubi. Am fost cu un bărbat și cu o femeie, în grup. Acum nu mai simt să fac asta.”
Alexandra Stan a dezvăluit că este singură
Alexandra Stan și Bogdan Drăghici au luat-o pe drumuri separate în luna noiembrie a anului 2020. Cei doi s-au despărțit după o relație de doar câteva luni. Apoi s-au împăcat, înainte ca Alexandra să plece în Republica Dominicană pentru a participa la competiția Survivor. Cu toate acestea, cântăreața a dezvăluit că acum nu mai este implicată într-o relație. Ea își dorește să se concentreze asupra vieții ei și să se cunoască mai bine.
Ea a spus: “Nu mai sunt geloasă, așa cum eram în trecut. Lucrurile nu trebuie forțate. Ele se întâmplă de la sine. Trebuie să accepți această realitate. În prezent, sunt singură. Nu am mai fost singură de mult timp. Dau foaie cu foaie ca la ceapă și încep să cunosc esența lucrurilor. Îmi doresc să mă cunosc ca femeie și să evoluez din toate punctele de vedere. Nu, nu mai sunt într-o relație cu Bogdan Drăghici, dar am rămas prieteni, nu suntem certați.”
